RASPUNS LA un COMENTARIU….

emigrantul

Imi pare rau, dar d-ta pornesti de la o premiza gresita. Nu intelegi, in fond, esenta democratiei si raporturile dintre diferite domenii ale vietii societatii si ale functionarii statului.

Statul nu s-a nascut in istoria societatii pentru a gestiona economia. Iar, in zilele noastre, precum stii, sunt deosebiri fundamentale in legatura cu intelegerea functiilor statului referitor la economie.

Liberalismul clasic si neoliberalismul pledeaza pentru limitarea stricta sau chiar eliminarea statului din domeniul economic. Ca acest lucru este nerealist, aceasta este alta problema. Iar in ce priveste rolul presedintelui, doar in SUA si in unele state latino-americane Presedintele este si sef al Executivului. Dar, chiar si in acest caz, NU Presedintele SUA gestioneaza economia americana. Statul intervine prin asigurarea cadrului legislativ al functionarii economiei, prin promovarea politicilor fiscale, a politicilor sociale, prin masuri de protejare si stimulare a mediului de afaceri, prin sprijinirea investitiilor in domeniul infrastructurii, prin comenzi de stat, etc.

Aceasta nu inseamna gestiunea propriu-zisa a economiei, domeniul de actiune al agentilor economici, pentru un cadru dat de functionare a pietii.

In sistemul nostru constitutional, aceste domenii ale functionarii statului nu presupun atributiuni pentru presedinte, ci pentru executiv si legislativ.

Presedintele are atributiunile sale in domeniul reprezentarii statului, al relatiilor externe si al problemelor de aparare si de securitate. Totodata, el trebuie sa fie factor de echilibru in raporturile cu celelalte institutii ale statului, in special cu Parlamentul si cu Executivul (el promulga legile si de aici decurg o serie de aspecte ale relatiilor sale atat cu Executivul - principalul initiator al proiectelor de legi – cat si cu Parlamentul).

Deasemenea el trebuie sa fie promotorul dialogului politic in relatiile cu partidele cat si cu societatea civila.

Deci este total neavenita aprecierea dvs.ca, “daca nu are atributiuni nemijlocite in gestiunea economiei, presedintele tarii ar fi un simplu figurant”.

RASPUNSURI LA COMENTARII

1.- Retin sugestia emigrantului de a realiza o copie CD a blogului.

2.- cbaltatescu - nu cred ca e corecta concluzia dvs. ca “raul e in noi, ca nu stim sa muncim bine si eficient”.

Avem parte de exemple de romani, care atunci cand sunt pusi in conditii egale de viata si de munca sunt capabil de performante!.

Iar concluzia cu “selectia naturala ca cea mai sanatoasa forma de progres.” este de-a dreptul inacceptabila. Este reluarea vechii teze maltusianiste care a inspirat practici antiumane.

Comunismul a gresit in teorie prin abordarea nerealista a ideii de egalitate, care a fost transformata in conceptul de “egalitarism”. Corect este insa de a urmari realizarea egalitatii de sanse.

3.- Mihnea Georgescu are dreptate cand apreciaza campania din unele ziare impotriva lui Emanoil Valeriu ca “un adevarat linsaj mediatic”

4.- emigrantul revine asupra aprecierii lui Stiglitz.privind ideea ca “un guvern ideal ar putea gestiona mai bine o intreprindere, decat ar putea sa o faca prin privatizare”.

Aceasta formulare este mai explicita, si ea de fapt reia o idee care a fost emisa si de John Kenneth Galbraight care critica graba manifestata in tarile din centrul Europei, la inceputul anilor 1990, cu privatizarea, considerata unica solutie care poate asigura progresul rapid al acestor tari. Privatizarea ca scop in sine spunea el, nu rezolva problema unui bun management.

Un bun management poate fi la fel de eficient, atat in domeniul privat, cat si in cel public, asa cum un rau management poate fi la fel de daunator, indiferent ca este vorba de sector public sau privat.

Concluzia emigrantului ca inainte de 1989 au existat “guverne ideale” (guvernele comuniste) nu are sustinere in realitate. Altminteri nu am fi asistat la prabusirea de sistem din 1989.

Faptul ca exista motive de nemultumiri la o mare parte a populatiei, care o duce mai greu decat inainte de 1989, este o realitate. Dar aceasta nu inseamna ca solutia ar fi reintoarcerea la realitatile dinainte de 1989.

globetrotter58 face trimitere la situatia din Coreea de Nord . Eu cred ca este suficient sa ne amintim chiar de greutatile pe care le-am cunoscut si la noi in tara, in anii 1980, cand a devenit insuportabila inrautatirea situatiei economice (absenta produselor alimentare de pe piata; cozile enorme la carne, lapte, paine, s.a: lipsa caldurii din case si de la locurile de munca, etc) . Aceasta a si determinat transformarea starii de nemultumire in revolta populara care a dus la Revolutia din Decembrie 1989.

Reprosul pe care mi-l face emigrantul ca nu as fi fost un bun manager al economiei nationale, il accept doar partial si cu titlu de inventar. Vreau sa Va amintesc ca, rolul Presedintelui, in sistemul nostru constitutional, nu este cel de manager al economiei nationale! Acesta este rolul guvernului – si aceasta, in conditiile regulilor specifice ale unei economii de piata, nu a unei economii de stat!

Referitor la Reuniunea Biroului Executiv al PSD – apreciez unelei remarci referitoare la aceasta sedinta si speranta in masurile necesare de redresare a situatiei in unele judete, mai ales din Ardeal si Banat.

UNELE COMENTARII

PE MARGINEA REFLECTIILOR GENERATE DE PREZENTAREA CARTII LUI JOSEPH STIGLITZ „DESPRE GLOBALIZARE”

1.- Draga emigrantule vreau sa te asigur in primul rand ca nu te “amestec” cu cei ce “imi canta in struna”. Te-am enumerat, pur si simplu, printre cei ce au facut comentarii la textul privind cartea lui Stiglitz.

In al doilea rand nu iti inteleg incrancenarea si lipsa de condescendenta la adresa celor ce au alte pareri. In aceasta vad rolul blogului : sa promoveze un dialog civilizat, adica sa schimbe opinii, in spirit de respect reciproc. Fara asa ceva nu mai e vorba de dialog, ci declinarea unui singur punct de vedere.

Desi nu sunt de acord cu multe din ideile d-tale, le accept ca pe un punct de vedere. Exclusivismul si intoleranta ne-au adus numai daune, fie ca a fost vorba de extremism de dreapta sau de stanga.

Imi atribui “ambitii politice foarte mari”, ca as fi dorit “sa ajung “presedinte cu orice pret”, ca eu “am reintrodus capitalismul in Romania” si prin aceasta “am aruncat in saracie milioane de oameni”!. Este un punct de vedere – de fapt o cutuma politica, dupa cum se vede, comuna atat a dreptei agresive care s-a nascut dupa 1989, cat si a nostalgicilor vechiului regim si ai exponentilor “unei stangi (oare?) extreme”!.

Amintesc ca eu, in decembrie 1989, eram director la o editura (Editura Tehnica). Imi pregateam formele de pensionare (ma apropiam de 60 de ani). Evenimentele din 22 Decembrie 1989 m-au antrenat in valtoarea unui proces, care a dus la prabusirea unui sistem, devenit nu doar inpopular, ci si odios ( aceasta a fost esenta Revolutiei Romane). Aceasta stare de spirit a scos oamenii in strada in mod spontan. Multi si-au sacrificat viata.

Ce inseamna ca “imi doream cu orice pret sa ajung Presedinte?”. Ar fi fost firesc oare ca intr-o situatie exploziva, care putea arunca tara in haos, sa fi ramas cu mainile incrucisate, sa fi spus ca “nu ma intereseaza ce se petrece”? Atunci problema se punea – daca si cine isi asuma raspunderi intr-un moment dificil pentru tara.

Numai oamenii interesati politic, in climatul preelectoral al inceputului de an 1990, au putut lansa formula – “Iliescu nu trebuie sa participe la alegeri !”. Deasemeni “Frontul (Salvarii Nationale) trebuia doar sa asigure organizarea alegerilor din mai 1990, dar sa nu participe la alegeri!”. Adica tocmai oamenii care si-au asumat riscuri si raspunderi pentru a asigura stabilitatea statului roman! Si cine ar fi trebuit sa participe la alegeri? Cei ce au stat de-o parte si au privit la televizor Revolutia Romana?

In al treilea rand este clar ca prabusirea de sistem din Decembrie 1989 nu a fost o simpla schimbare de personaje din fruntea tarii (asta este esenta unei “lovituri de stat sau de palat”).

S-a prabusit o lume, un sistem, la scara internationala, s- au destructurat structurile unui stat! Si aceasta nu poate fi opera unui om! . Iar, in plan economic, sigur ca aceasta a avut efecte dramatice. Au aparut si interese ale unor grupuri avide de imbogatire si exponentii “restauratiei”, cu formula “restitutio in integrum” (cu un sprijin extern la fel de interesat).

A nu tine seama de toate aceste imprejurari istorice inseamna a simplifica lucrurile de o maniera inacceptabila.

In al patrulea rand, nu reintoarcerea la sistemul care s-a prabusit in 1989 este solutia pentru Romania sau pentru oricare din tarile care au cunoscut acelasi proces. Vrem, nu vrem, am intrat intr-o lume, a capitalului, a economiei de piata, cu regulile ei foarte dure, care favorizeaza o minoritate in defavoarea marii majoritati a populatiei. Si aceasta este valabil si la nivel global, astazi. Aceasta este esenta fenomenului globalizarii – extinderea legilor economiei de piata capitaliste, la scara economiei mondiale. Este clar ca acest proces se afla sub controlul celor ce domina piata mondiala. In aceasta consta esenta dezbaterilor asupra globalizarii ca proces si daca si cum ar putea fi “strunit”. Acesta este si obiectul cartii lui Stiglitz.

In plan national are loc, bineinteles, o ciocnire de viziuni – reflectand interese diferite asupra modului in care sa se desfasoare constructia noastra economica. Am mai vorbit despre acest lucru.

In esenta este vorba despre raportul dintre “piata” ca factor reglator al economiei si rolul statului; despre raportul dintre sectorul public si cel privat ; despre raportul dintre eficienta economica (ca obiectiv de politica economica) si efectele sociale ale cresterii economice.

De aici decurg marile orientari si diferentieri intre stanga si dreapta, intre orientarile social-democrate si cele liberale, ca si diverse variante derivate de orientari de stanga sau de dreapta.

De aici cred, ar trebui sa porneasca toate discutiile privind lumea de azi si caile de emancipare si dezvoltare sociala a tarii.

2.- Mai multe comentarii - Petrisor Socol, sfinx667, Bibliotecaru, Victor, bucur , geomarz , agnosticus - pun in discutie esenta globalizarii si problematica resurselor de energie, de materii prime si de hrana (tendinta de epuizare a lor).

In primul rand, in ce priveste globalizarea – procesul ca atare cunoaste mai multe antecedente istorice, chiar si inainte de stadiul capitalist de dezvoltare (marile imperii si efectele lor). Este clar insa ca procesul actual al globalizarii isi are sursa in extinderea economiei de piata la nivel mondial. Si aceasta, deasemeni, isi are unele antecedente in extinderea imperiilor coloniale (in fond si SUA s-au nascut ca urmare a extinderii imperiului britanic pe continentul american).

bucur face o descriere interesanta a rolului SUA ca principala forta economica a lumii de azi si a puterii enorme de absorbtie a pietii sale interne la extinderea actuala a acestui proces (al carui principal beneficiar este ).

Eu nu cred ca globalizarea, in sine, este sursa tuturor fenomenelor negative conectate acestui proces - si am in vedere cele doua aspecte majore :

- consumul exagerat si tendinta de epuizare a resurselor ca si deteriorarea calitativa a factorilor de mediu, pe de o parte.

- Decalajele enorme dintre tarile bogate si cele sarace, dintre bogati si saraci, pe de alta parte.

Globalizarea ar putea si ar trebui sa fie un factor pozitiv, in sprijinul dezvoltarii generale si al reducerii decalajelor economice si sociale, prin oportunitatile pe care le creaza celor ramasi in urma, de acces mai lesnicios la surse ale cunoasterii si deci de recuperare pe acest plan a decalajelor.

Sursa tuturor fenomenelor negative din lumea de azi este caracteristica de fond a economiei de piata capitaliste, care pe langa virtutile incontestabile de incurajarea a spiritului de intreprindere, a initiativei, luptei pentru performanta, productivitate, eficienta, profit (care a constituit resortul esential al dinamicii dezvoltarii economiei mondiale si al progresului tehnologic fara precedent din ultimul secol) a generat, in totdeauna, polarizare sociala, acumularea bogatiei in mainile unei minoritati si mentinerea starii de saracie pentru o majoritate a societatii. Daca pana si Statele Unite, cea mai bogata tara a lumii, al caror PIB reprezinta 35% din produsul global mondial, la o populatie reprezentand 5% din populatia planetara nu este capabila sa lichideze fenomenul saraciei - se cheama ca ceva nu este in regula! Si acesta este mecanismul economiei de piata!

De aceea, problema este ca se impune gandirea unor mecanisme de reglare, de corectare a pietei, pentru a elimina efectele sale negative in plan social.

Aceasta a fost “gaselnita” socialistilor suedezi, care au pus bazele conceptului de “economie sociala de piata”- care s-a extins in tarile Europei Occidentale, nascandu-se modelul social european. Este ceeace ne propunem si noi, social-democratii romani, sa “implementam”, in conditiile Romaniei, pentru a atenua polarizarea sociala care s-a nascut si s-a accentuat in procesul tranzitiei.

Cota unica de impozitare a veniturilor, introdusa de guvernarea de dreapta, dupa 2004, nu a facut decat sa accentueze acest fenomen.

In ce priveste consumul de resurse, economia de consum care s-a dezvoltat intr-un mod exacerbat in ultimele decenii (SUA fiind principalul promotor al acestui model de economie)- a accentuat factorul de risipa a resurselor specifice acestui model. Este o confirmare a Concluziilor celui de-al IV-lea Raport al Clubului de la Roma, intitulat “Sa iesim din epoca risipei”. Din pacate, toate aceste avertismente ale oamenilor de stiinta au ramas fara ecou – logica luptei oarbe pentru profit care guverneaza economia contemporana, nu cunoaste limite. “Uzul ratiunii” – nu-i este specific! Vedem si la noi cat de salbatica este aceasta goana dupa profit, in domeniul cel mai eficient - al afacerilor imobiliare – care incalca orice reguli ale urbanisticii, ale bunului gust, ale respectarii spatiilor verzi si ale intereselor cetatenilor.

Bibliotecaru evidentiaza un aspect si anume “capitalismul accelereaza cresterea economica prin risipa resurselor” , dar in contrapondere, social-democratia, prin redistribuirea bogatiei, in vederea rezolvarii problemelor sociale ar produce stagnare economica.

Nu sunt de acord cu aceasta concluzie. Modelul social promovat de socialistii suedezi, devenit model scandinav, si chiar modelul social european – nu numai ca nu au dus la stagnare, ci dimpotriva au asigurat si crestere economica si mai multa echitate sociala.

cvasiloxodroma001 contrapune lipsa de eficienta a actualei guvernari in lupta impotriva coruptiei cu practicile lui Ceausescu, dand exemplu inlaturarea lui Virgil Trofin si trimiterea sa la “munca de jos”.

Aceea nu era o masura luata impotriva coruptiei, ci era un exemplu de actiune arbitrara, a unui dictator impotriva oricarei persoane care cadea in dizgratie. Comparatia este total neadecvata.

emigrantul crede ca analiza lui Stiglitz in legatura cu nevoia de interventie a statului pentru a face mai viabila si eficienta (inclusiv in plan social) economia ar duce la concluzia ca o guvernare competenta poate gestiona mai bine sectorul privat.

Nu aceasta este concluzia evocata de Stiglitz! O guvernare competenta este necesara in orice context. Problema este a raportului dintre “mana invizibila” a pietii care, dupa unele teorii liberale, singura ar fi capabila sa asigure o buna functionare a economiei si a locului si rolului statului in aceasta economie.

Victor are dreptate cand se pronunta impotriva nationalismului exacerbat si sustine ca valorile umane sunt universale. Insa tot atat de adevarat este ca valorile universale se realizeaza prin forme particulare si ca pastrarea, apararea valorilor nationale, a diversitatii culturale reprezinta o componenta a conceptului de dezvoltare durabila.

gigicapsunaru crede ca stanga este ipocrita si ca ar favoriza coruptia in timp ce dreapta ar spune adevarul in fata.

Este o pledoarie “de dreapta”, rizibil de simplista.

In primul rand, coruptia nu are culoare politica. Si, in esenta, o guvernare de stanga ar trebui sa fie mai eficienta in lupta cu acest fenomen, in timp ce dreapta prin filozofia ei este legata de promovarea intereselor particulare si de grup!

Iar, in al doilea rand, aspiratia spre echitate sociala, sanse egale pentru toti este o aspiratie general umana; faptul ca a devenit port-drapelul stangii, aceasta a rezultat dintr.o experienta istorica, pentru ca dreapta a pornit din start, de la fundamentarea teoretica si transpunerea in practica a polariizarii sociale si a inegalitatii de sanse.

3.- Apreciez remarcile unor blogeri in legatura cu Biroul Executiv al PSD.

Horia Blidaru are dreptate in legatura cu nevoia unor judecati drepte asupra fiecaruia, in functie de rezultate cat si in legatura cu relatia corecta intre militantii de partid si oamenii de afaceri care pot sustine activitatea unui partid social-democrat. Nu exista incompatibilitate din acest punct de vedere.

Victor subliniaza nevoia abordarii corecte a acestui raport si cum ar trebui sa judece un partid social democrat atragerea oamenilor de afaceri, fara a confunda munca de partid si statutul de militant, cu interesele de afaceri.

stef36 apreciaza nevoia echilibrului si discernamantului, cu atat mai mult intr-o perioada dominata de comportamente jignitoare.

Petrisor Socol emite opinii in legatura cu nevoia analizarii cauzelor unor rezultate nesatisfacatoare din judetele traditional sustinatoare ale PSD.

Eu sper ca aceste probleme sa fie analizate cu discernamant de toate organizatiile judetene ale PSD.

-

COMITETUL EXECUTIV P.S.D.

Mamaia 27 iunie 2008

Dupa cum se stie, am luat parte la lucrarile Comitetului Executiv Naţional al PSD, vineri 27 iunie la Mamaia.

Tema principala a fost legata de rezultatele alegerilor locale, care au marcat atat unele succese (17 presedinti de Consilii Judetene, alesi pentru prima data prin vot uninominal, un numar de primari si de consilieri judetei si locali, superior celorlalte partide) pe de alta parte desi se mentine pe primul loc in comparatie cu cele doua partide cu care imparte cea mai mare parte din locurile disputate (PD-L si PNL, performanta este net inferioara, atat in comparatie cu anul 2000 (la finele unei perioade de opozitie) cat si fata de anul 2004 (la incheierea unei perioade de guvernare). Rezultatele inregistrate marcheaza insa un inceput de redresare fata de alegerile europarlamentare si poate fi o premiza pentru rezultate mai bune la alegerile parlamentare din toamna.

Totodata, pe langa consacrarea unei pozitionari mai slabe in judetele ardelene si banatene, s-au pierdut pozitii importante in judete traditional favorabile PSD (Botosani, Suceava, Neamt din Moldova, Calarasi, Giurgiu si Dambovita din sud). Toate acestea impun o analiza lucida, concreta pentru o corecta elaborare a strategiei si tacticii pentru buna pregatire a campaniei din toamna – marcata de noutatea alegerilor pe colegii uninominale pentru deputati si senatori. In abordarea acestor probleme sunt la fel de nocive ambele pozitii extreme – euforie fata de rezultatele bune si panica pentru insuccese.

Competitia politica este, sub acest aspect, ca si cea sportiva. Cea mai buna formula este cea olimpica : “Ai pierdut – continua; ai castigat – continua !”.

Masura de penalizare a celor opt judete cu cele mai slabe performante are, de aceea, un caracter pedagogic – pentru a stimula activul de partid al acestor organizatii, dar si al altora sa analizeze cu seriozitate si sa traga concluziile ce se impun, inclusiv in ce priveste raspunderile individuale .

Sunt aberante unele comentarii din presa, gen Romania Libera – “ Iliescu a decapitat gruparea de la Cluj” care reflecta obsesia “acelorasi” gazetari si oameni politici tributari unor abordari din anii 1990 – “ in toate Iliescu e de vina….” (tema pe care Tudor Gheorghe compuse chiar si o melodie in 1990).

2.- M-au bucurat comentariile numeroase pe marginea prezentarii cartii lui Stiglitz ca si asupra procesului de globalizare. Impartasesc aprecierile lui nraducanu privind calitatea si continutul observatiilor care vadesc pe deoparte interes pentru probleme esentiale ale lumii contemporane, dar si cunoastere si informare asupra dezbaterilor actuale, deschidere spre dialog si pozitii de stanga, centru – stanga, pertinente, ceeace reflecta intr-adevar modificari benefice in climatul intelectual din tara fata de anii 1990.

Imi pare rau ca nu am retinut recenzia prezentata pe blogul propriu pe 20 ianuarie a.c. asupra cartii lui Stiglitz.

Merita intradevar sa sustinem traducerea in limba romana si difuzarea unor lucrari de acest gen.

Voi mai reveni cu unele consideratii si raspunsuri la unele comentarii ale colegilor de pe blog.

3.- Salut interesul mentionat de mirelateodorescu din partea reprezentantilor unor asociatii de revolutionari din Dolj. Te rog sa ma contactezi telefonic pentru a stabili impreuna o posibila intalnire.

FELICITARI

Ziua de astazi marcheaza aniversarea a doua personalitati foarte apropiate : maestrul Marcel Guguianu – sculptor remarcabil (pe care l-am si prezentat pe blog , la deschiderea casei-muzeu din Barlad) implineste astazi 86 de ani.

In acelasi timp profesorul doctor Ion Neagu, deputat, cadru universitar de prestigiu, eminent specialist in drept procesual penal, implineste 58 de ani.

Celor doi aniversati, un sincer si drag : LA MULTI ANI !

UN COMENTARIU

Comentariul lui Victor pe marginea cartii lui Joseph Stiglitz, despre globalizare si conectarea concluziilor lui Stiglitz la cele ale lui Lester Brown sunt binevenite.

Este pertinenta, mai ales, concluzia lui Lester Brown privitoare la cresterea consumurilor de resurse ca urmare a dezvoltarii rapide a unor tari ca India si China si consecintele care decurg de aici, care evidentiaza tot mai mult ca actualul model de economie si de societate este neextrapolabil in perspectiva si ca se impun de urgenta masuri corective la scara globala – tema de fond a analizei lui Stiglitz

„O ALTA LUME” - JOSEPH E. STIGLITZ

 

 

Zilele acestea am parcurs o carte interesanta, a unui autor prestigios. Imi permit o scurta prezentare :

                                                             JOSEPH E. STIGLITZ –

                                                 “MAKING GLOBALIZATION WORK”

 

Joseph Stiglitz a primit Premiul Nobel in economie, in 2001 pe baza lucrarilor privind economia informatiei , a fost seful grupului de consilieri economici ai presedintelui Clinton (1993-1997) si vicepresedinte al Bancii Mondiale (1997-2000).

Imediat dupa incheierea mandatului sau la Banca Mondiala a scris o carte cu puternice accente critice la adresa politicii FMI – “Globalization and its discontents”(tradusa in franceza sub titlul “Marea deziluzie”). A urmat cartea “ The roaring ninetees” (Furtunosii ani ’90) cu subtitlul – “Semintele distrugerii” , tradusa in franceza sub titlul “Cand capitalismul isi pierde capul “. In fine , ultima lucrare “Making globalization work” (tradusa in franceza sub titlul “O alta lume” si subtitlul “Impotriva fanatismului de piata” ).

 

Esenta acestei lucrari, bazate, mai ales, pe experienta acumulata in timpul activitatii la Banca Mondiala – este o analiza critica a evolutiei economiei mondiale si a efectelor negative ale politicii promovate si impuse multor guverne din tarile slab dezvoltate, de catre FMI si Banca Mondiala. O spune inca din prefata la ultima carte – “am devenit convins ca tarile industriale avansate, prin organizatiile internationale ca FMI, Organizatia Mondiala a Comertului si Banca Mondiala , nu numai ca nu au facut ceeace ar fi trebuit pentru a ajuta aceste tari , dar uneori au facut viata acestora mult mai grea. Programele FMI au inrautatit in mod evident Criza din Asia de Est si „Terapia de soc” pe care au promovat-o in fosta Uniune Sovietica si in fostele tari satelite a atarnat greu in esecurile tranzitiei”.

 

Cateva citate din introducere sunt relevante pentru ideile promovate de autor.

 

„In cursul anilor petrecuti la Banca Mondiala , am inteles de ce modul in care avanseaza mondializarea suscita atatea nemultumiri . Daca dezvoltarea este posibila , ea nu este si inevitabila, am vazut tari unde saracia a crescut , in loc sa se diminueze”… „ Intrarea Chinei pe scena mondiala ca economie industriala dominanta si succesul Indiei in domeniul informaticii , spre exemplu, impun modificari in politici si in gandire”.

„Instabilitatea care a marcat pietele financiare mondiale in ultimele decenii – de la criza financiara planetara din anii 1997-1998, la caderea dolarului incepand cu anul 2003 , trecand prin crizele latino-americane ale primilor ani ai noului mileniu – ne obliga sa regandim sistemul financiar mondial. Mai devreme sau mai tarziu lumea va trebui sa faca unele reforme sugerate in aceasta carte…problema este daca le va face inainte sau dupa noul val de dezastre mondiale„.

„Sfarsitul razboiului rece a deschis noi posibilitati si a abolit vechi constrangeri. Importanta economiei de piata este recunoscuta, comunismul a murit, statele ar putea uita confruntarile ideologice si sa se consacre rezolvarii problemelor capitalismului. Ce binefacere ar fi fost pentru lume daca Statele Unite ar fi sesizat aceasta ocazie pentru a ajuta construirea unui sistem economic si politic international bazat pe valori si principii , spre exemplu un acord comercial conceput pentru a promova dezvoltarea in tarile sarace !

Dar….tarile industrializate avansate au creat, in fapt, un regim comercial mondial favorabil intereselor lor industriale si financiare private, si daunatoare pentru tarile cele mai sarace din lume”.

„ Dezvoltarea este complexa” . „ Solutiile de <talie unica> promovate de FMI si alte organizatii economice mondiale nu tin cont – nu pot tine cont – de aceste complexitati „.

Autorul mentioneaza , in acest context , efectele „Consensului de la Washington”, incheiat intre FMI, Banca Mondiala si Trezoreria SUA – asupra ansamblului de politici destinate sa „promoveze dezvoltarea”.

Consensul preconiza reducerea interventiei statului, dereglementarea, liberalizarea si privatizarea – in timp cat mai scurt. In schimb, Consensul acorda foarte putina atentie, de exemplu – problemelor de justitie sociala, de ocupare a fortei de munca, concurentei , ritmului si modului de desfasurare a reformelor sau a privatizarilor.

„Lucrarile mele stiintifice asupra consecintelor informatiei imperfecte si limitate si ale concurentei imperfecte m-au ajutat sa devin constient de limitele pietei . Cercetarile asupra economiei sectorului public au evidentiat nevoia unui echilibru intre stat si piata”… „ La Banca Mondiala am fost frapat de ceeace am vazut.

Banca si mai ales FMI preconizau politici economice conservatoare (ca privatizarea caselor de pensii) care erau la antipodul celor pe care le sustineam si pentru care ma batusem cand lucram la Casa Alba (si am fost si mai tulburat sa aflu ca , desigur, Departamentul Trezoreriei lui Clinton sustinea pe fond aceste politici)”.

„Cercetarile mele stiintifice au relevat ca doctrina economica a FMI , „fanatismul pietii” , aceasta credinta ca pietele conduc in mod spontan la eficacitatea economica, era viciata in profunzime”.

„Mondializarea este terenul pe care se joaca unele din marile noastre conflicte societale – printre care si cele care vizeaza valori fundamentale. Printre cele mai importante sunt cele care privesc rolul statului si al pietelor”…. „Fara reglementari si interventii adecvate ale statului, pietele nu conduc la eficacitatea economica” .

„Nu exista o singura forma de capitalism , o singura maniera „buna” de a gestiona economia.

Exista si alte forme de economie de piata (precum cea suedeza, unde cresterea a ramas viguroasa) care au creat societati absolut diferite , cu sisteme mai bune de sanatate si educatie si mai putina inegalitate”.

Succesul versiunii suedeze …”demonstreaza ca exista si alte forme posibile de economii de piata eficiente. Si daca sunt alternative si alegeri posibile, procesele politice democratice trebuie sa fie in centrul luarii de decizii si nu tehnocratii”.

In ce priveste rolul statului si echilibrul necesar intre stat si piata pentru a asigura succesul economic , se pun numeroase probleme : „ce servicii trebuie sa furnizeze statul ? Trebuie sa existe sisteme publice de pensii ? Statul trebuie sa incurajeze sectoarele particulare prin stimulente ? Ce reglementari trebuie sa instaureze pentru a proteja muncitorii, consumatorii si mediul ambiant ? Este clar ca acest echilibru se schimba cu timpul si ca va fi diferit de la o tara la alta . Ceeace doresc sa demonstrez este ca mondializarea, asa cum a fost impusa, a facut deseori dificila obtinerea echilibrului necesar”.

„Mondializarea bine gestionata, cum a fost cazul in dezvoltarea reusita a unei mari parti a Asiei de Est – poate aduce mult tarilor in curs de dezvoltare ca si celor dezvoltate”.

Autorul prezinta trei situatii diferite

:

- Tarile care au refuzat recomandarile FMI si au cautat solutii adecvate situatiilor lor specifice – a fost cazul tarilor asiatice („tigrii asiatici” , China, India, Malaezia). Acestea au obtinut rezultate economice semnificative (uneori spectaculoase).

- Tarile latino-americane, care au acceptat fara rezerve solutiile recomandate de FMI – au intampinat cele mai mari dificultati , trecand prin mari perioade de criza (cazul Argentinei si nu numai )

- URSS si tarile foste satelite, carora li s-a sugerat „terapia de soc”, au cunoscut mari dificultati in gestionarea tranzitiei spre economia de piata.

- Africa prezinta un caz particular si ramane cu cele mai mari dificultati.

 

x x

 

Autorul crede ca globalizarea trebuie salvata chiar de partizanii sai (titlu dat unui paragraf).

In legatura cu nemultumirile provocate de globalizare , autorul semnaleaza cinci probleme:

- regulile jocului care caracterizeaza globalizarea sunt injuste. Ele au fost concepute pentru a fi in profitul tarilor industrializate avansate.

- globalizarea favorizeaza promovarea valorilor materiale, inaintea altora – ca preocuparea pentru protejarea mediului ambiant sau a vietii insasi .

- modul in care este gestionata globalizarea priveaza tarile in curs de dezvoltare de o mare parte a suveranitatii lor. Ea reduce considerabil libertatea lor de a lua decizii in domenii esentiale ale bunastarii cetatenilor lor. In acest sens , ea submineaza democratia.

- partizanii globalizarii au pretins ca toata lumea va castiga din punct de vedere economic ; insa exista numeroase probe contrarii, atat in tari in curs de dezvoltare cat si in cele dezvoltate ; sunt multi perdanti , de ambele parti.

- sistemul economic recomandat cu insistenta tarilor in curs de dezvoltare – iar in unele cazuri chiar impus – este neadecvat si le-au produs adesea pagube enorme. Mondializarea nu trebuie sa fie sinonima cu americanizarea, nici in politica economica, nici in cultura. Ori, adesea ea apare astfel si aceasta provoaca ranchiune .

 

De aceea , autorul intituleaza ultimul capitol al cartii – „Democratizarea globalizarii” .

DIALOGURI

Vreau sa multumesc colegilor de blog Mihnea Georgescu, Victor , emigrantul, sfinx667 , Maria Barbu , Horia Blidaru , grigoraspo, instalatorul, stef36, care si-au exprimat solidaritatea si au dezavuat modul descalificant in care s-au “repezit” unii jurnalisti, nedrepti, sa reactioneze la stirea ca eu as fi omis cu bunastiinta unele capitole din declaratia mea de avere din iunie 2008. Reactia mea a fost fireasca. M-am obisnuit cu asemenea practici si le tratez ca atare.

radualexandrupsd3 isi exprima surprinderea fata de incisivitatea adversarilor politici, dar mai ales a reprezentantilor PD-L, preocupati sa castige, cu orice pret, capital electoral.Eu cred ca ei procedeaza in stil propriu, in ceeace ii priveste. Ar fi de asteptat ca reprezentantii PSD sa invete sa fie mai incisivi si mai perseverenti.

Cezar Pesclevei prezinta cu mult talent atmosfera de seara postelectorala din capitala. Constata, cu acest prilej, absenta mea, de cateva zile, de pe blog. Este adevarat. Va asigur, absenta este motivata. Am folosit prilejul pentru a parcurge, in graba, o carte foarte interesanta, pe care o voi studia mai atent. Voi publica un text de prezentare si pe blog. Ma gandesc sa fac demersuri pentru a asigura traducerea lucrarii. Este vorba despre cartea unuia dintre cei mai interesanti economisti contemporani - Joseph Stiglitz – “Making globalization work”. Prezinta o analiza serioasa a problemelor economiei mondiale contemporane. Intr-un fel, Stiglitz este continuatorul, in lumea economistilor al lui John Kenneth Galbraight.

nraducanu apreciez prezentarea pe care ai facut-o pe blogul personal a Raportului comisiei condusa de Jacques Attali “300 de decizii pentru schimbarea Frantei”. Cred ca am si amintit-o pe blogul meu, cand am facut prezentarea lui Jacques Attali cu ocazia lansarii editiei in limba romana a cartii sale despre Francois Mitterand. Cu prilejul ultimei vizite pe care am efectuat-o la Paris am procurat-o si am parcurs-o cu interes.

Ai dreptate si in ce priveste aprecierea faptului ca presedintele Sarkozy a apelat la un om ca Jacques Attali pentru a prezida Comisia de 42 de membri care a elaborat acest Raport cu privire la caile de a promova o noua crestere a Frantei, cat si cu privire la continutul celor 300 de decizii de luat in acest sens.

Este bine ca ai prezentat, in rezumat, cele 20 de decizii fundamentale, subsumate la “Ambitii“- care exprima esenta masurilor preconizate si este, intr-adevar o lucrare de referinta si un exemplu de elaborare a unor strategii de perspectiva necesare in aceasta etapa. Era ceeace urmarisem si noi, in 2003, 2004, prin constituirea Comisiei Nationale de Elaborare a Strategiei de Dezvoltare Durabila a tarii, care ar fi trebuit continuata dupa aceea. Din pacate, “s-a rupt firul” si problemele dezvoltarii durabile au ramas doar obiect de dezbateri si a unor elaborari la nivelul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile!

PRECIZARE LA O STIRE

         

Referitor la ştirea vehiculată în presa ultimelor doua zile sub titlul: “ Iliescu nu şi-a completat declaraţia de avere integral”, ţin să fac următoarele precizări :

 

• Deşi informaţia iniţială, transmisă de o agenţie de ştiri cuprindea conţinutul menţiunii mele, adăugată pe formular, si anume: “În finalul declaraţiei de avere actualizată, Ion Iliescu precizează, cu titlu de observaţie, că “în cursul anului 2008, nu au survenit modificări faţă de cele declarate”, iar în paranteză adaugă “decât sporurile cunoscute la indemnizaţie şi pensie”, aceasta mentiune nu apare în textul materialelor de presă.

 

• De la această preluare, cu rea-credinţă, s-a construit, in mod artificial, un caz, în care unii isi permit sa foloseasca, cu vadita tendentiozitate şi totala lipsă de decenţă, tot felul de expresii jignitoare.

 

• În fond, câtă vreme declaraţia se actualiza doar după şase luni, inutil, după părerea mea, şi birocratic, am menţionat doar schimbările care au survenit în această scurtă perioadă. Restul averii se regăseşte în declaraţia de anul trecut, accesibilă tuturor celor interesaţi.

 

• Dacă asta e problema de fond, in cel mai scurt timp voi actualiza declaraţia, completând (prin copiere) toate capitolele. Deşi sunt convins că, astfel, anumite „persoane” vor fi extrem de triste că le dispare un subiect „gras”pentru editoriale şi ediţii speciale. 

RASPUNSURI LA COMENTARII

 

 

 

1. - Mihnea Stoica intreaba care va fi influenta alegerilor locale asupra viitoarelor alegeri parlamentare?

 

Cred ca va fi importanta si ca orientare si ca dorinta de schimbare,  dar si ca modalitate de desfasurare a campaniilor, in conditiile alegerii in viitor a parlamentarilor in colegii uninominale.

 

Alianta PD-L cu PNG la Consiliul General al Capitalei va avea un dublu efect – pe de-o parte dificultati in functionarea Consiliului, si in conlucrarea cu Primarul General, dar si efecte politice nefavorabile, pe termen apropiat si mai indepartat, pentru initiatori.

PRM trece porintr-un moment dificil. Nu ma hazardez sa fac pronosticuri.

 

 

2.- Discutia deschisa de hombre2008 asupra aprecierilor lui Victor  privind Declaratia Europarlamentarilor social-democrati romani in Parlamentul European privind referendumul din Irlanda, comporta mai multe comentarii. Victor  insusi recunoaste ca a reactionat impulsiv. In acelasi timp, semnaleaza un lucru corect , ca este dreptul fiecarei tari sa procedeze conform prevederilor sale constitutionale si, nu sunt binevenite judecati asupra optiunilor exprimate de catre cetateni. In acelasi timp este de inteles reactia altor tari si a unor Parlamentari europeni preocupati de finalizarea actiunii privind Tratatul Constitutional  al UE si surpriza produsa de decizia cetatenilor irlandezi – tara care a beneficiat cel mai mult in urma integrarii sale in Uniunea Europeana.

 

3. - bucur  ma intreaba despre comportamentul meu in ultimii 25 de ani.

 

Este suficient sa amintesc anul 1971, cand Ceausescu m-a indepartat din Secretariatul CC sub eticheta de „intelectualist”, si cota de simpatie care m-a insotit de-a lungul vremii, concretizata in decembrie 1989 prin ampla sustinere in conducerea CFSN si la alegerile din mai 1990, prin sufragiul popular.

 

In legatura cu „colindele de craciun” (cred ca din 1968, nu 1970) eu le-am luat apararea coristilor de la Universitate si celor de la Politehnica in fata unor „tovarasi” care vroiau sa ia masuri dure impotriva lor, inclusiv a dirijorilor celor doua coruri (Voicu Enachescu era unul din ei)

 

 

DESPRE ALEGERILE LOCALE

 

4.- Sunt de acord cu Sibilla (sfinx667 ) care apreciaza unele rezultate bune ale PSD dar considera ca “greul abia acum incepe” si ca se impun analize si masuri pentru dinamizarea activitatii PSD, pentru consolidarea unor rezultate bune dar si pentru depasirea unor situatii inacceptabile, din multe judete, inclusiv in Bucuresti.

 

Acest punct de vedere este impartasit si de alti blogeri.

 

5.-  Sunt de acord cu toti cei care apreciaza performanta lui Sorin Oprescu (georgescuradu, petrisorsocol, Gabriela Savitsky, claudia16, stef36, Maria Barbu, Victor, anca, Cezar Pesclevei, SorinPLATON  si altii) dar trebuie tinut cont de misiunea – nu usoara – care ii revine si de sprijinul de care va avea nevoie.

 

6.- Nu inteleg suspiciunile exprimate de  seagull18 in ce priveste “independenta” lui Sorin Oprescu si asa-zisa “naivitate a bucurestenilor care s-ar fi lasat inselati de aparente.

 

Eu cred ca bucurestenii au discernamantul si intelepciunea necesare unei decizii lucide.

 

7.-  stef36  are dreptate cand vorbeste despre nevoia strangerii randurilor PSD, dar e nevoie si de mai mult spirit militant la nivelul tuturor organizatiilor locale, de purtatori de mesaj credibili si de deschidere mai ampla catre toate categoriile de cetateni.

 

  

8.-  Am retinut remarcile lui indignatul si ale altor resiteni despre situatia din Caras-Severin precum si ale lui reformacj  privind situatia si rezultatele nepermis de slabe de la Cluj

 

 

9.-  cvasiloxodroma001 remarca pe buna dreptate necesitatea tratarii cu atentie a alegerilor parlamentare pe colegii uninominale.

 

 

10.- dejaniudici  are dreptate cand  critica unele atitudini euforice in legatura cu  unele succese si considera necesare abordari  mai pertinente in analiza unor pierderi si scaderi fata de 2004.

 

11.-  Nu pot exprima opinii in legatura cu aprecierile lui cbaltatescu privind situatia din Iasi, dar le retin.

 

- - -

 

12.-  Impartasesc dezamagirile exprimate in legatura cu contraperformanta echipei nationale de fotbal. Dar, sa nu uitam nici temerile initiale, in legatura cu gradul de dificultate al grupei C si forta adversarilor nostri. Eu cred ca au fost meritorii jocurile cu Franta si Italia. E pacat ca s-a ratat sansa de a obtine victoria cu Italia. Olanda pare echipa cea mai performanta pana acum.

Este de datoria componentilor echipei nationale sa traga concluziile din aceasta experienta si sa se pregateasca pentru a obtine rezultate bune in confruntarile ce urmeaza – preliminariile Campionatului Mondial.

I.- CONCLUZII FOREN 2008

Reuniunea anuala a Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) a prilejuit intalnirea, la Neptun, a unui numar foarte mare de energeticieni romani – reprezentanti ai companiilor producatoare si a celor de distributie de energie electrica, petrol si gaze, reprezentanti ai sistemului energetic national, cercetatori si cadre didactice din invatamantul superior de specialitate, ca si a unui numar de oaspeti straini.

Fiind invitat am participat la o parte a Reuniunii, in cea de a treia zi, 18 iunie a.c.

In interventia mea m-am referit la doua categorii de probleme:

a) problemele cele mai grave cu care se confrunta economia mondiala la acest inceput de secol privind asigurarea surselor de energie si de hrana, pentru o populatie in continua crestere, cu consumuri tot mai ridicate.

b) problemele cu care se confrunta Romania, in acest context.

In ce priveste energia la nivel mondial, pe langa perspectiva epuizarii resurselor fosile de energie (carbune, petrol si gaze) folosirea lor constituie sursa principala a emisiilor de “gaze cu efect de sera” care provoaca fenomenul incalzirii globale cu efect asupra schimbarilor climatice. De aceea, substituirea lor cu resurse regenerabile, nepoluante, devine acuta. Din pacate nu exista inca solutii alternative de perspectiva. Din aceasta cauza, se apeleaza la solutii tranzitorii, partiale: energie eoliana, energie solara, bioenergie ( care afecteaza in schimb productia de hrana).

Probabil, solutia alternativa, de viitor va fi hidrogenul. Insa, deocamdata, nu exista solutii tehnologice, eficiente din punct de vedere tehnic si economic. Este misiunea cercetarii stiintifice si tehnologice sa dea raspuns acestei probleme. Am mentionat, in acest sens, cartea profesorului american Jeremy Rifkin – “The Hydrogen Ecconomy” care considera ca aceasta va fi probabil o provocare, cea mai mare revolutie tehnologica a secolului, dupa cea informationala.

In ceeace privesc problemele tarii noastre, pe langa faptul ca ne-am pierdut pozitia de tara detinatoare, producatoare si exportatoare de resurse (petrol si gaze) devenind dependenta de importuri, ne confruntam si cu interese contrarii privind traseele marilor linii de transport, in plan regional, care sa asigure perspectiva accesului la aceste resurse.

In acelasi timp, o problema actuala o reprezinta gospodarirea resurselor, eliminarea risipei, atat la producatori, la transportul purtatorilor de energie cat si la consumatori – “eficienta energetica” , economisirea resurselor, fiind cea mai sigura sursa de energie!

Totodata, se impune o gandire mai atenta a structurii si functionarii sistemului energetic national.

Toate aceste probleme fac parte din gandirea integrata necesara privind strategia pe termen lung de dezvoltare durabila a tarii, al carei obiectiv principal trebuie sa fie reducerea decalajelor istorice care ne despart de tarile dezvoltate (cu cele trei componente de baza : economic, social si protectia mediului).

II.- La Constanta, am vizitat o statie de reciclare a deseurilor menajere ale municipiului, unde se realizeaza valorificarea deseurilor de plastic (pet-uri) sub forma de granule, fulgi sau folii, a deseurilor de hartie si cartoane de ambalaj, a deseurilor metalice si altor materiale.

Este un bun inceput si un exemplu, deoarece in acest domeniu avem o ramanere in urma sensibila fata de multe tari europene.